Songtexte.com Drucklogo

Înfrânt Songtext
von Emeric Imre

Înfrânt Songtext

Lasă-mă înfrânt
Și totuși hai, revino!
Plânge noaptea asta,
În ochii mei neplânși.
Nici nu-ndrăznesc o șoaptă
Și vreau să-ți spun, divino,
Deși ești muritoare,
Ai ochii nepătrunși...

Nepătrunși de ura
Din spatele luminii,
Ce tainic dănțuiește,
Scăldată-n ironii.
Cu zâmbetele tale
Se face dimineață
Și buzele-ți ca jarul
Îmi ard surâsul gri.


În noaptea de iubire,
Ardea, ca o speranță,
Privirea ta.
Și ca un foc albastru,
În rugul nemuririi,
Văpaia... ne-atingea.

Eu îți aduc un cântec,
Plătește-l cu candoare.
Știu că-n tine tace
Oceanul adormit.
În ochii tăi, răsare
Furtuna de iubire,
Ce lasă-n mine țărmul
Pustiu și negăsit.

În șoapta ta, se-aprinde
Tot orizontul sacru.
Pe fugă ne-am iubit,
În zodia dintâi,
Pe carnea noastră, florile
Au gust de nori și sânge,
Mai strânge-mă în brațe,
Din cer până-n pământ.


În noaptea de iubire,
Ardea, ca o speranță,
Privirea ta.
Și ca un foc albastru,
În rugul nemuririi,
Văpaia... ne-atingea.

Lasă-mă înfrânt
Și totuși hai, revino!
Plânge noaptea asta,
În ochii mei neplânși.
Nici nu-ndrăznesc o șoaptă
Și vreau să-ți spun, divino,
Deși ești muritoare,
Ai ochii nepătrunși...

Songtext kommentieren

Log dich ein um einen Eintrag zu schreiben.
Schreibe den ersten Kommentar!

Beliebte Songtexte
von Emeric Imre

Fans

»Înfrânt« gefällt bisher niemandem.