Iubirea Mea Songtext
von Antonia
Iubirea Mea Songtext
De ce nu știu să îți spun "nu" când în suflet doare
Și cum de înca poți să mă faci să tresar
De ce sunt eu, de ce mi-ești tu obsesie, oare
Ne face atat de bine răul necesar
M-am săturat să te iubesc numai în gând
Indiferent de ce întâmplă, vreau la tine să
Ajungă iubriea mea, oriunde te-ai afla
De câte ori soarele dispare, de atâtea ori îmi zic
Că vreau s-ajungă iubriea mea, oriunde te-ai afla
De câte ori soarele dispare, de atâtea ori îmi zic că te vreau
De nu pot să te uit, de ce mereu în mintea mea
Apari și-mi faci, în loc de bine, numai rău
Și parcă nu am puterea să-nțeleg
De ce numai prin durere trebuie să trec
Te rog din inima să-mi ieși, nu mai suport
Să mai îndur lipsa de tine, simt că mă sufoc
Vreau s-ajungă iubriea mea, oriunde te-ai afla

De câte ori soarele dispare, de atâtea ori îți zic că te vreau

Writer(s): Banica Andrei Iulian, Barac Sebastian Alexandru, Botezan Marcel, Cotoi Alexandru, Miculescu Theea-eliza-ioana Lyrics powered by www.musixmatch.com